Mănăstirea "Ceadîr-Lunga" este situată în oraşul cu acelaş nume, la 125 km de capitala Chişinău. Mănăstirea a fost construită în anul 2000 şi este situată la marginea oraşului, pe drumul spre cimitir. Iniţiatorul de construcţie a unui templu a fost rectorul Dmitri Chioroglu.
Biserica veche “Sfîntul Mucenic Dimitri” - patron al orasului se afla înainte în centrul oraşului şi a fost construită în anul 1972, la 11 septembrie. Viitorul preot Dmitri Chioroglo fiind doar un adolescent de 14 ani, a fost capabil să scoată din ruini două icoane vechi. Astăzi, în mănăstire se păstreză aceste icoane ale Bisericii Sf. Dumitru, precum şi copia icoanei Maicii Domnului, care a fost găsită în fîntînă. Recent a fost finalizat lucrul la repararea bisericii “Sf. Nicolae Marele Mucenic”.
Locuitorii oraşului Ceadîr-Lunga şi satele din jur, conduşi de tînărul preot Dmitr Chioroglo au semnat o cerere adresată Prezidiumului Sovietului Suprem URSS, pentru a construii o biserică în oraş, cererea a fost adoptată, dar cu condiţia ca biserica să fie ridicată numai la marginea orasului, pe drumul spre cimitir.
Construcţiea bisericii noi Sf.Dumitr, na lăsat mult de aşteptat. Părintele Dmitri şi fiica lui Xenia invidual au pictat biserica cu fresce. Meşteri ucraineni au realizat sculptarea iconostasului după schiţa Sfîntului Părinte Dimitri.
Parohia, de asemenea a început să exercite îngrijiri pastoriale la spitalul raional din Ceadîr-Lunga, unde a fost instalată o bisericuţă locală.
Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, în anul 2000 la 7 octombrie, a binecuvîntat să fie reorganizată parohia mănăstirei pentru femei cu acelaş nume. Alături de biserică a fost construită clădirea mănăstirei.
O biserică cu două etaje, are două pristoluri- în numele Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni şi în numele Marelui Mucenic Dimitrie. Decorată cu fresce în stil bizantin şi cu un iconostas delicat, sculptură în lemn, stil balcanic din secolul al XVII-lea.
În apropierea bisericii, este situat centrul Spiritual-educaţional în numele Protoiereului Mihail Ciachir, clădirea în care locuesc slujitorii bisericii şi construcţii auxiliare.
Informație de contact
Adresa: Moldova, mun. Comrat, o. Ceadîr-Lunga | |
Pentru a naviga, apasă pe tastele săgeți.
Reprezentați societatea dată?
Vă aducem în atenție unele dintre cele mai eficiente pachete pentru publicitate.
Dacă doriți să schimbați pachetul de publicitate, sunați-ne la: (+373 22) 816-817.
Vom conlucra perfect!
Denumirea companiei
Telefoanele companiei
O categorie
Descrierea completă a companiei
Adresa completă + Poziționarea pe hartă
Email, Url, Facebook, Twitter, etc..
Logoul companiei & Imagini & Videou-ri
Noutăți ale companiei
Serviciile companiei
Website (3-5 pagini, catalog/portfoliu, pagină de contact, galerie)
Denumirea companiei
Telefoanele companiei
O categorie
Descrierea completă a companiei
Adresa completă + Poziționarea pe hartă
Email, Url, Facebook, Twitter, etc..
Logoul companiei & Imagini & Videou-ri
Noutăți ale companiei
Serviciile companiei
Website (3-5 pagini, catalog/portfoliu, pagină de contact, galerie)
Denumirea companiei
Telefoanele companiei
Două categorii
Descrierea completă a companiei
Adresa completă + Poziționarea pe hartă
Email, Url, Facebook, Twitter, etc..
Logoul companiei & Imagini & Videou-ri
Noutăți ale companiei
Serviciile companiei
Website (3-5 pagini, catalog/portfoliu, pagină de contact, galerie)
599 €
primul an și apoi trecerea la pachetul PREMIUM
?
Denumirea companiei
Telefoanele companiei
Trei categorii
Descrierea completă a companiei
Adresa completă + Poziționarea pe hartă
Email, Url, Facebook, Twitter, etc..
Logoul companiei & Imagini & Videou-ri
Noutăți ale companiei
Serviciile companiei
Website (3-5 pagini, catalog/portfoliu, pagină de contact, galerie)