Sever Săsărman (a.n. 1930) - artist plastic de origine română stabilit din 1982 cu traiul în Elveția. Din anul 1957 participă la numeroase expoziții regionale, naționale și internaționale în Europa, America și Asia.

În anul 2010 artistul a vernisat o expoziție personală la Muzeul Național de Artă al Moldovei. S. Săsărman a participat la diverse concursuri, obținând peste 20 de premii și distincții, printre care: Marele Medalion de Aur Marc Aurelio, Concursul Internațional de Pictură „Italia 2000”, Napoli; Medalia de Aur, Parma, Casa-maggiore, Expoziție de Artă Contemporană; Medalia de Aur, Pompei, Concursul Internațional de Pictură și Sculptură; Medalia de Aur, Roma, Academia de Artă, Expoziția Internațională de Pictură; Medalia de Argint, Sulmona, Expoziția de Pictură Româno-Italiană.

Artistul este membru al Societății Artiștilor Francezi din Paris, al Societății Artiștilor Independenți din Paris, al Academiei Italia, al Asociației Siciliene de Litere și Arte, al Asociației Artiștilor Ticinezi-Elveția.

În anul 2013 S. Săsărman a transmis în dar Muzeului Național de Artă al Moldovei 20 icoane pe sticlă și una pe lemn realizate la sf. sec. XIX-înc. sec. XX. Ajunse la Chișinău, acestea au fost supuse restaurării.

În vederea instruirii angajaților din cadrul Laboratorului de restaurare, în perioada 27-29 noiembrie 2013 a avut loc un workshop condus de Dr. Alina Geanina Ionescu, expert restaurator pictură de la Complexul Național Muzeal ASTRA.

În cadrul workshop-ului s-au realizat investigații asupra icoanelor în vederea stabilirii metodelor adecvate de restaurare a acestora. Astfel, în dependență de starea de conservare a icoanelor, au fost realizate o serie de intervenții privind curățarea mecanică a ramelor și capacelor, îndepărtarea depunerilor de murdărie, refacerea îmbinărilor ramelor, consolidarea capacelor, curățarea mecanică a peliculei de culoare, integrarea cromatică etc.

Organizarea expoziției Icoane pe sticlă restaurate se înscrie în șirul de manifestări prilejuite de aniversarea a 75 ani de la fondarea Muzeului Național de Artă al Moldovei. Prin expunerea acestor icoane restaurate, muzeul readuce în circuit valoroase obiecte de patrimoniu. Acestea se oferă cu grație și eleganță deopotrivă ochiului, inimii și minții. Ele sunt un univers al cărui înțeles și taine se cer deslușite, căci, dincolo de frumusețea picturii și strălucirea sticlei, atunci când le privim, esențial rămâne mesajul transmis și starea pe care acestea ne-o comunică.

Unul dintre cele mai originale meșteșuguri tradiționale românești, cu o vechime de peste două sute de ani, este pictura pe sticlă. Practicat aproape în exclusivitate în Transilvania, în centre rurale și urbane, începând din sec. al XVIII-lea până între cele două războaie mondiale, acest meșteșug a contribuit la nașterea celui mai distinctiv gen al artei populare românești – icoana pe sticlă. Departe de a fi un simplu obiect, fenomen sau modă, icoana pe sticlă este o superbă operă de artă, un moment specific în istoria și civilizația românească.

Majoritatea istoricilor consideră că pictura pe sticlă a pătruns pe pământ transilvan în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, infiltrându-se aici din zonele răsăritene ale Europei Centrale (Bavaria, Boemia, Austria Superioară, Silezia, Moravia, Galiția și Slovacia) prin intermediul negustorilor ambulanți care vindeau obiecte de cult specific catolice, produse în centrele de pictură pe sticlă din aceste regiuni. Împrumutând din Occident tehnica picturii pe sticlă și moștenind direct tradiția iconografică bizantină, românii au creat, pe fondul unei arte populare mature, o sinteză artistică originală și unică, nemaiîntâlnită în tradiția altor popoare. Prin această sinteză semnificativă a trei tradiții culturale s-a născut o adevărată școală națională de pictură pe sticlă, care va dăinui timp de peste două secole, dând opere de o mare bogăție și expresivitate.

Investite de români cu puteri magice și sacrale, capabile să înlăture forțele răului, icoanele pe sticlă erau nelipsite din casele țărănești. Tematica lor extrem de diversă acoperă în întregime cele trei mari domenii tematice: hristologic, mariologic și hagiologic.

Reprezentări simbolice ale nevăzutului, icoanele întrebuințează un limbaj simbolic, cel al liniei și culorii, care ne ajută să le descifrăm sensurile adânci, făcându-ne părtași la aceste comori ale spiritualității ortodoxe. Prin urmare, se impune o lectură specifică a acestora, absolut necesară pentru înțelegerea elementelor de limbaj plastic (linia, spațiul, culoarea, valoarea, lumina, compoziția, construcția, tensiunea, proporția, mișcarea, ritmul, armonia), a vocabularului ornamental și a elementelor simbolice proprii fiecărei icoane.

Icoana pe sticlă prezintă particularități ce o detașează net de alte tehnici de pictură. În alcătuirea sa intră un număr relativ mare de materiale: sticla sau ”glaja” (sticla veche) folosită ca suport, culorile obținute prin frecarea pigmenților cu lianți, lemnul din care se confecționează rama și capacul de protecție, hârtia utilizată ca fond sau corset, iar, uneori, și metalul cuielor sau agățătorilor.

La realizarea icoanelor pe sticlă meșterii foloseau o serie de instrumente, de cele mai multe ori confecționate de ei înșiși: pensule, condeie, pene de gâscă, penițe, bățul de pictură (malștoc), lespedea și piatra dură pentru frecarea culorilor.

Creată inițial ca obiect de cult care sacraliza casa, investită de-a lungul timpului și cu rol de obiect decorativ ce împodobea interioarele țărănești, icoana pe sticlă a devenit astăzi un valoros obiect de patrimoniu. Prețioase prin esența lor sacră, prin semnificația lor socială, prin istoria și prin utilitatea lor, icoanele pe sticlă sunt într-adevăr valori inestimabile ale patrimoniului cultural românesc.