Manuk Bei – armean după naționalitate, diplomat turc și șpion rus în același timp. La cererea sa, arhitectorul Bernardazzi în anul 1891, a fost construit Palatul. Cu toate acestea, în anul1817 Manuc Bei a murit, așa și nu a ajuns să trăiască în lux.
Moșia Manuc Bei este situată în orașul Hîncești, care este în centrul Moldovei. Pe teritoriu ei sunt următoarele construcție: Palatul, Castelul de vînătoare, Biblioteca și încăperi pentru servitori. Desigur, clădirea principală este Palatul. El se află la marginea parcului, pe versantul nordic, care este situat în partea de sud a orașului.
De la intrarea principală în parc, care este situat la poalele dealului, se deschide privelițte către aleea care trece prin parc. Datorită înclinații de relief de la poalele dealului puteți vedea cele trei etaje ale clădirii, iar din partea de sus numai două.
În Palat există largi balcoane si ferestre, care au un spirit ciudat a clasicului francez.În pereții terasei există nișe, care sunt decorate cu frescă, în timpul său, aici se plasau statuie. Odată, teritoriul era înconjurat de un zid tare. Palatul Manuc Bei are o mare importanță în istoria Republicii Moldova și este o comoară națională
Mpșia încântă cu fosta sa avere, micul iaz care bucura ochii, acolo curgeau havuzurile. Galeriile de sticlă legau toate clădirile din Palat. Cu părere de rău, din toată frumuseția a rămas foarte puțin.
După al Doilea Război Mondial, palatul a fost reconstruit pentru a găzdui o școală cu studii medii speciale. Zidurile cetații au fost distruse la sfârșitul anilor '50.
Mai tîrziu, în anii 70 a fost deschis un muzeu, cu o colecție bogată, care include mai mult de 20.000 de articole. Colecție extrem de importantă de țesături moldovenești și costume naționale. De asemenea operează în mod constant expoziții "Etnografie", "Domniile Moldovei", "Hărți și documente" diorama "lupta Iași-Chișinău, în timpul celui de- al doilea război mondial", de asemenea, expoziția este dedicată florei si faunei din Republica Moldova. Un interes special în muzeu o reprezentă colecția de păsări și fluturi.
Nu a trecut fără urmări, și cutremurul care a avut loc în anul 1986. Statutul de monument arhitectural Palatul l-a primit în anul 1993. Despre gospodărie circulă multe legende. Zvonurile spun că sub galeriile pînă în prezent sunt treceri subterane.
În prezent, sunt în căutare enerjică de fonduri pentru restaurarea acestui monument architectural. Sperăm că acest monument va fi restaurat și nu va fi pierdut pentru totdeauna.
Informație de contact
Adresa: Contact(e): |