Ziua Poliției

Ziua Poliției

Angajații și veteranii poliției din Republica Moldova celebrează la 18 decembrie sărbătoarea lor profesională – Ziua Poliției. Această sărbătoare a fost înființată ca urmare a adoptării la 18 decembrie 1990 a Legii № 416-XII ”cu privire la poliție”, care determina locul, rolul și principiile activității poliției în sistemul administrației publice centrale și locale.

Poliția este o instituţie publică specializată a statului, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care are misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de prevenire, investigare şi de descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor.

Poliţia apără viaţa, integritatea corporală, sănătatea şi libertatea persoanei, proprietatea privată şi publică, alte drepturi legitime ale persoanei şi comunităţii, exercitând următoarele atribuții:
1) Prevenirea infracţiunilor şi contravenţiilor
2) Investigarea infracţiunilor şi contravenţiilor, urmărirea penală
3) Menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, protecţia drepturilor şi a intereselor legitime ale persoanei şi comunităţii
4) Asigurarea înfăptuirii justiţiei
5) Asistenţa populaţiei şi a autorităţilor administraţiei publice locale

Profesia de polițist este una complexă și solicitantă, iar uneori chiar periculoasă, de aceea recunoștința manifestată colaboratorilor poliției în cadrul sărbătorii lor profesionale este pe deplin meritată.