
Pomii planificaţi pentru vînzare, dar care nu au fost comercializaţi, au rămas să crească pentru următorul Revelion.
Vînzarea pomilor de Crăciun a început în prima decadă a lunii decembrie 2014 şi s-a încheiat pe data de 31. Deşi Agenţia “Moldsilva” nu a majorat preţul la conifere, oferta a depăşit cu mult cererea. La pepinierele silvice, un molid de un metru a costat 36 de lei, iar un pin – 25 de lei cu TVA inclus.
Pentru recentele sărbători de iarnă, Agenţia “Moldsilva” a pus în vînzare în jur de 21 de mii de pomi de Crăciun (peste 19 mii de molizi şi aproape 1.700 de pini). Cea mai mare cantitate de molizi a fost oferită de întreprinderile silvice Edineţ, Glodeni, Iargara, Manta şi Tighina.