În această vară urmează a fi lansată o amplă campanie de informare privind integrarea europeană, intitulată – „Europa Reală”. Campania va viza informarea publicului despre implicațiile și consecințele integrării europene a Republicii Moldova, inclusiv despre călătoriile fără viză, Acordul de asociere și liber schimb cu UE.
Proiectul se va desfășura în cadrul Programului „Buna Guvernare” al Fundației „Soros-Moldova”, care urmează să asigure integral cheltuielile campaniei.
Compania care se va ocupa de implementarea proiectului urmează să realizeze spoturi video, audio pe marginea integrării europene.