
Inspirat de Nata Albot și de festivalul IaMania, Mihai Ungureanu, care-și semnează lucrările MIHU, s-a apucat de pictat fete în ii. La început vedeai mai întâi iile, apoi fetele. De fapt erau fete, dar fără față. Apoi a apărut jumătate de față, dar fără gură. Apoi au apărut ochii, dar tot fără gură. Apoi Mihai și-a dezlănțuit inspirația și a născut o colecție întreagă de Mândre. Diferite, luminoase, colorate, senine, cu părul în vînt, cu maci și cu spice de grîu. Așa și se numește Expoziția de pictură pe care o vernisăm în ajun de Paști: ” Mândră, maci și spicu' de grâu”
”Ce sunt de fapt Mândrele?
Ele sunt valorile frumoase şi de bine care au existat şi mai vor să existe şi care se atribuie femeilor din şi nu doar din România şi Basarabia. Menirea Mândrelor este să amintească tuturor despre smerenie, bunătate, înţelepciune, tăcere, suflet, gând, vremi, surori, nor, albastru, umăr, creaţie, inocenţă, curăţenie, inimă, dor, deal, spic, … şi IE.
Să le vorbească tuturor: femeilor despre cum de frumoase pot fi; şi bărbaţilor despre ce fel de frumuseţe ar trebui să vadă la o femeie. Multă le-a fost viaţa Mândrelor până acuma şi multă cale au facut şi încă au mult drum înainte.”
Colecţia „Mândră, maci şi spicu’ de grâu”, cuprinde picturi în ulei având elemente folclorice şi chipuri de tinere. „Folclorul şi „Acasă” au fiert demult, să nu zic dintotdeauna, în sângele meu. Îmi place să mi se povestească şi să povestesc despre piatră, râu, moară, lemn, trunchi, portiţă, ploaie… cultura noastră, după mine, e foarte legată de creaţie şi de Creator. Natura încă ne stă alături să ne mângâie.
De ce femei? Da ele nu-s femei, ele îs Mândre… am ales să aduc înapoi la viaţă natura asta a noastră şi valorile de altădată prin Mândre. Pentru că numai o Mândră îţi poate povesti aşa frumos şi gingaş despre IE. Şi IA îţi povesteşte de natură.”, relatează Mihai.
Vă invităm cu drag să ne ”Mândrim” împreună cu un tânăr care locuiește în Italia de câțiva ani, însă trăiește profund românește pictura pe care o face, între 10 și 25 aprilie 2015, la molDeco pe bd. Moscova 14/1. Va fi Soare. Va fi frumos.
De la: Apr 10 2015 @ 10:00
Următorul: Apr 25 2015
Pînă la: Apr 25 2015 @ 19:00
Următorul: Apr 25 2015
Pînă la: Apr 25 2015 @ 19:00
Locul: Арт-Салон Moldeco
Data începerii / Ora: 10:00
Data de inchidere: 19:00
Data începerii / Ora: 10:00
Data de inchidere: 19:00
Arhivă
10.04.2015
11.04.2015
12.04.2015
13.04.2015
14.04.2015
15.04.2015
16.04.2015
17.04.2015
18.04.2015
19.04.2015
20.04.2015
21.04.2015
22.04.2015
23.04.2015
24.04.2015
25.04.2015