Noutăți Societate

Acţiunea de protest cu genericul "Să-i întoarcem stadionul Moldovei"!

Peste 100 de oameni s-au adunat lângă intrarea centrală a Stadionului Republican pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra problemei, cu care se confruntă lumea sportului moldovenesc. Acum câteva săptămâni, Guvernul RM a anunţat că intenţionează să vândă teritoriul, pe care se află ruinele Stadionului Republican.

Amintindu-şi de promisiunile, făcute cu câţiva ani în urmă, organizatorii acţiunii - grupul de iniţiativă Sporter, cu susţinerea ONG Forum, afirmă că dacă acum nu se va întreprinde nimic, în ţară niciodată nu va mai exista un stadion de talie republicană. "Pe locul vechi sau altul nou, nu contează, important este că ţara are nevoie de un stadion!" Iată toate cerinţele celor, care s-au adunat duminică la acţiunea sportivă de protest.

Pentru a participa la acţiunea neobişnuită, doritorilor li s-a propus să alerge cel puţin o dată în jurul Stadionului Republican. Acţiunea de protest "Să-i întoarcem stadionul Moldovei", care a luat startul la ora 10:00, a durat câteva ore, deoarece s-au adunat foarte mulţi doritori de a susţine iniţiativa nobilă. Peste 100 de sportivi au alergat împreună în total circa 1000 km.

Mai mult, pentru a putea urmări liniştit cum decurg evenimentele, organizatorii au lansat site-ul stadion.md, unde sunt publicate nu doar revendicările adresate Guvernului referitor la transparenţa hotărârilor, dar şi toate noutăţile. Amintim că, săptămâna trecută, pe 17 septembrie, organizatorii au lansat şi o petiţie online cu susţinerea iniţiativei de întoarcere a stadionului ţării. La ora actuală, petiţia este semnată deja mai mult de 300 oameni.